TREBUIE – cel mai folosit cuvânt blocant. 

Îl știm de mici, îl folosim in aproape fiecare frază. Iată cât de nocivă este folosirea lui, cât de mult ne sabotează.

Alternativele la TREBUIE sunt: e necesar, e util, e firesc, e recomandat, e indicat, e bine etc.

Trebuie să…

În sfârșit am ajuns și la cel mai utilizat cuvânt în limbajul comun: „trebuie”. Este unul dintre cele mai blocante cuvinte a cine ești tu de fapt, a creatorului din tine, a Sinelui tău Divin.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Este un cuvânt cu care am crescut de mici copii. Prin gura fiecărui părinte am auzit și auziți „trebuie să….”. Întrebând un copil la o conferință, ce simte atunci când aude cuvântul „trebuie”? Răspunsul a fost: „Simt cum mă strâng și mă închid”. În același context am întrebat un alt copil ce simte când spune cuvântul „vreau”? Răspuns: „simt cum mă deschid ca o floare, tot universul este al meu și simt cum pot orice”. Magnific cum copii de 7-10 ani au putut da un răspuns pe cât de simplu pe atât de complex.

Vă recomand și vouă să vă întrebați și să vă răspundeți la întrebarea: ce simțiți la emiterea cuvintelor „trebuie” și „vreau”.

Este o programare din mediu intim care pătrunde direct în corpul mental și emoțional, care îți structurează „Eu sunt”-ul.

Este un program care te duce ca, la un moment dat să nu mai știi cine ești, ce vrei, unde te îndrepți, pentru că totul „trebuie din și pentru exterior”.

Este un program care te duce la nefericire, zbucium interior și în final la depresie. Asta deoarece tu nu mai știi cine ești și ce vrei de fapt.

Din punctul meu de vedere când faci ceva pentru că trebuie nu ești în prezent, nu te implici, nu îți dai voie să fii tu cel adevărat ci îți pui măști ca să faci față tuturor „trebuie”, te irosești, îți consumi energia, ajungi în depresie, emoții distructive pentru că te simți gol și neîmplinit. Noi creștem și ne umplem prin și cu creațiile proprii, creații transpuse din Sine în materie.

Atunci când faci că trebuie tu de fapt nu creezi ci execuți ca să fie bine, să fii drăguț(ă), să fii acceptat de mediu, să dai bine în ochii celorlalți, etc.

Cuvântul „trebuie” rostit, îți deschide fluxurile de conștiință ale trecutului, ale conștiinței sociale și asta duce la stagnare, scurgere de energie și în final la moarte.

Vă recomand ca de fiecare dată când vă vine cuvântul „trebuie” pentru ceva sau cineva, întrebați-vă:

 „Chiar vreau eu cu adevărat să…”.

 Atunci când folosiți cuvântul adevăr” în orice exprimare veți constata că din interior vi se luminează totul în minte, în simțire, în trăirea clipei respective.

Cuvântul „adevăr” are o frecvență foarte ridicată și te eliberează din chingile lui „trebuie să …”. Această eliberare te ajută să te poți manifesta divin.

Cuvântul „adevăr” aduce eliberare, libertate și manifestarea conștientă a Sinelui Divin.

Când conții și îți dai voie să manifești adevărul din Sine lumea exterioară nu îți va mai cere să „trebuiască să…”, deoarece tu din interior îți deschizi alte fluxuri de conștiință de frecvență înaltă, astfel ești cu un pas înaintea celor din conștiința socială care gândesc și cred că „trebuie să…”. Fiind în această poziție, intuiești ce e de făcut, declanșezi geniul din tine și atunci în loc de „trebuie să…”, apar cuvintele și se formează tiparele de gândire noi, care duc la credințe de felul următor: „e firesc să…”, „vreau să…”, „îmi place să…”, etc.

Dați-vă voie să știți și să vedeți adevărul, acesta vă va elibera, veți face mult mai multe lucruri decât „trebuie să…”, iar  toate celelalte vi se vor așeza vouă.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire.

Sursa: Niculina Gheorghiță 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s